În data de 22 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliţie Chiojdu au oprit pentru control, pe DJ103P, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din comună, care transporta material lemnos cu autoutilitara.

Din verificări, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deținea documente de proveniență pentru materialul lemnos, de esenţă fag şi anin.

Totodată, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cislău au oprit în trafic şi au sancţionat şoferul unei autoutilitare, care transporta lemn de foc de esenţă fag. În urma verificărilor specifice şi în acest caz, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine aviz de însoţire a materialului lemnos. Mai mult, nici celelalte documente prezentate, poliţa de asigurare obligatorie şi inspecţia tehnică periodică, nu corespundeau din punct de vedere legal.

Tot ieri, un localnic în vârstă de 44 de ani, din Măgura, a fost depistat de poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Berca în timp ce transporta lemn de foc pe DJ100H, în Tisău. Şi de această dată, poliţiştii au constatat că lemnul era transportat fără respectarea cadrului legal incident.

În toate cazurile, a fost confiscat lemnul, aproximativ 7 metri cubi, acesta fiind predat reprezentanţilor silvici.

Conducătorii auto au fost sancționaţi contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, dar şi pentru abaterile prevăzute de O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

 

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPreşcolarii, parteneri de dialog ai poliţiştilor buzoieni
Articolul următorReținut de polițiști pentru săvârșirea infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu și amenințare