În ultimele 24 de ore poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au continuat activităţile de prevenire a accidentelor de circulaţie şi de conştientizare a participanţilor la trafic asupra necesităţii respectării regulilor de circulaţie, astfel nefiind înregistrate evenimente grave de circulaţie.

Pentru abaterile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 76 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 15 permise de conducere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de peste 29.000 de lei. Cei mai mulţi dintre contravenienţi au fost conducători auto, care nu s-au conformat regimului legal de viteză, care nu au utilizat centura de siguranţă sau au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice, precum şi cei care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool.

Împotriva a 15 dintre şoferii sancţionați a fost luată şi măsura tehnico-administrativă de reţinere a permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru diferite perioade de timp. Vorbim despre șoferi care s-au urcat la volanul autoturismului sub influența bauturilor alcoolice, au efectuat manevra de depășire fără respectarea cadrului legal, nu au acordat prioritate vehiculelor ori pietonilor ce aveau acest drept sau care au uitat de obligaţia delală de a se prezenta la poliţie în termen de 24 de ore de la implicarea într-un accident  rutier soldat doar cu pagube materiale.

Tot ieri, poliţiştii au efectuat peste 130 de testări cu aparatele etilotest şi drugtest, pentru a scoate din trafic şoferii care au consumat alcool sau alte substanţe cu efect psihoactiv. Un şofer din Puieşti s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost oprit în trafic, în localitatea de domiciliu, pe DJ 202, de către poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Râmnicelu aflaţi în serviciu. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice, pentru a i se stabili cu exactitate valoarea alcoolemiei.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBănuiţi de violare de domiciliu şi distrugere, reţinuţi de poliţiştii din Pogoanele
Articolul următorSeism cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter