În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 172 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 52.000 de lei.
Pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, 43 de conducători auto au fost sancţionaţi de poliţişti, iar 4 dintre ei au predat permisele pentru 90 de zile. Cea mai mare viteză – 151 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 50 de ani, din București, depistat la volanul autoturismului pe DN2E85, în afara localității Costești.
Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale în cazul conducătorilor auto şi pentru neutilizarea centurii de siguranţă (44), dar şi pentru alte abateri în trafic (33).
Poliţiştii au reţinut alte 8 permise de conducere pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului şi autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, pentru nerpezentarea la sediul Poliției în 24 de ore după un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.
Pe lângă şoferii indisciplinaţi, poliţiştii rutieri au mai sancţionat şi 26 de pietoni care şi-au pus viaţa în pericol prin modul în care au ales să traverseze.
De asemenea, polițiștii au întocmit 3 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui autovehicul având permisul de conducere suspendat.
Sfaturile polițiștilor buzoieni pentru participanții la trafic:
Mersul pe bicicletă sau pe trotinetă electrică reprezintă un mod de relaxare, dar asta nu înseamnă că trebuie luat ca pe o joacă!
Abaterile conducătorilor unor asemenea vehicule sunt printre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave.
În anul 2021, zilnic, o persoană a fost grav rănită într-un accident provocat de abaterile conducătorilor de biciclete și, lunar, 9 persoane și-au pierdut viața din același motiv.
Respectă legislația în vigoare! Trăiește-ți viața fericit!
Pietonii pot trece strada doar prin locurile special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător – trecerile pentru pietoni. Iar dacă un semafor pentru pietoni este prezent, doar pe culoarea verde a acestuia .
În lipsa acestora, în localități, se poate traversa pe la colțul străzii, doar după ce ne-am asigurat că nu este niciun pericol pentru noi și pentru ceilalți participanți la trafic.
Drumul scurtat poate scurta viața.
Traversează responsabil!
Sursa: Realitatea de Buzau