La întâlnirea începută la ora 10:00, directorii de școli din Buzău i-au sesizat ministrului problemele financiare din sistem și au fost aduse în discuție propunerile de modificare a Legii Educației, începând cu simulările de examene, învățământul profesional și tehnologic, programul masă caldă în școli și până la examenele de admitere.
Printre altele, Ecaterina Andronescu a spus că nu susține ideea introducerii examenului de admitere la liceu, considerând că acestea nu și-ar avea rostul atâta timp cât Evaluarea Națională s-a dovedit eficientă. Ministrul a vorbit despre proiectul de digitalizare, proiect în care Buzăul este județ pilot.
De asemenea, șefa învățământului românesc a precizat că principalul deziderat al sistemului de învățământ actual îl constituie creșterea calității educației în școlile buzoiene. O altă linie directoare o reprezintă înființarea, la Buzău, a școlilor duale, după modelul celei de la Brașov.
La întâlnirea cu directorii au participat cele trei șefe ale învățământului buzoian, inspectorul școlar general Florina Stoian și adjunctele Nela Wamsiedel și Daniela Palcău, precum și senatoarea Liliana Sbârnea, secretarul Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senatul României.