Peste o mie de elevi au aprins candele la mormintele din Cimitirul Eroilor

De Ziua Armatei României, au fost aprinse mii de candele și au fost depuse flori la fiecare cruce de erou din Cimitirul eroilor din Municipiul Buzău. Militari cu torțe au flancat aleea dinspre biserică și monumentul principal, pe durata ceremoniei militare şi religioase.

La activitate au participat oficialităţi locale civile şi militare, reprezentanţi ai instituţiilor publice, cadre militare în activitate, în rezervă şi retragere, veterani de război şi elevi din cadrul scolilor buzoiene.

Peste o mii de copii de la toate școlile și liceele din Buzău au venit pe Calea Eroilor. După ceremonia militară și religioasă, copiii au fost poftiți în incinta Cimitirului Eroilor.

La intrare, fiecare dintre copii a primit câte o candelă aprinsă și câte o garoafă pe care le-au depus deasupra sau la baza fiecărei cruci.

Militari cu torțe au flancat aleea dinspre biserică și monumentul principal unde oficialitățile buzoiene, între care prefectul Carmen Ichim, generalul Gheorghiță Vlad și primarul Constantin Toma, au depus câte o candelă și au ținut un moment de reculegere.

Articolul precedentBogdan Dinu va boxa pentru titlul mondial WBA !
Articolul următorA fugit din mâinile polițiștilor, dar, în final, tot la arest a ajuns