Autoritățile locale și cele județene din Buzău s-au îngrijit ca ceremonia dedicată Centenarului să fie impecabilă, iar buzoienii să simtă atmosfera de sărbătoare. Defilarea, darurile oferite, și spectacolele organizate au fost pregătite din timp.

Două mii de fulare și cocarde tricolore a împărțit Consiliul Județeam Buzău buzoienilor care au participat la ceremonia de pe Calea Eroilor.

Evenimentul a început la ora 10.00 cu trei minute în care s-au auzit clopotele bisericilor din tot orașul.

În toată țara în acest interval s-a ținut moment de reculegere în care nu s-au auzit decât clopotele bisericilor.

Ceremonia a continuat cu slujba religioasă, depunerea de coroane, discursurile oficialităților și apoi defilarea.

De notat că, în premieră, defilarea și întreaga ceremonie de azi s-au desfășurat pe Calea Eroilor și în Cimitirul Eroilor, unde sunt îngropați peste șapte mii de eroi români, cel mai mare cimitir cu eroi necunoscuți din România, al doilea din Europa.

Cerul a fost brăzdat la final  de trei avioane IAR 99 Șoim și de trei elicoptere, toate deplasate de la Școala de Aplicație de la Boboc.

După terminarea defilării, buzoienii sunt invitați în Parcul Crâng la tradiționala fasole cu ciolan oferită de CJ Buzău și la spectacolul oferit de taraful și dansatorii Centrului de Cultură și Artă.

De la ora 16.00 – spectacolul se mută în Piața Dacia unde se va inaugura Târgul de Crăciun. Pe scenă vor urca soliști de muzică populară și patriotică din România, Basarabia și Bucovina (Ucraina) plus Guess Who, Ansamblul Plaiesii, Nineta Popa și Olguta Berbec.

După lăsarea întunericului un copil din public va apăsa butonul cu care se va aprinde iluminatul festiv din oraș.

Articolul precedentAfiș de cinci stele, pentru luna Decembrie, la Buzău
Articolul următorPeste 800 de militari și 64 de mijloace tehnice terestre și aeronave la defilare, la Buzău