­Me­talul Buzău a trecut pe loc în play-off după ce a câștigat cu 2-0 (0-0) meciul cu Sporting Liești, într-o partidă restantă din etapa a 12-a din Seria a II-a a Ligii a 3-a. Echipa buzoiană a învins-o pe Sporting Liești, una dintre rivalele directe la unul din primele 4 locuri în serie.

Inițial, meciul ar fi trebuit să aibă loc cu 10 zile în urmă, dar a fost reprogramat pentru cî echipa gălățeană avea un număr mare de infectări de la momentul acela din și nu au primit permisiunea de a face deplasarea la Buzău. Între timp, Metalul a câștigat fără probleme cele trei puncte în meciul cu Sportul Chiscani, în timp ce Sporting Liești a pierdut acasă cu CSM Rm. Sărat, cu șapte absențe importante în echipă.

Prima repriză n-a adus niciun gol ci doar câte două faze de poartă mai periculoase de fiecare parte, A. Iacob (11) și ȘT. Nedelcu (35), ­res­pectiv Iancu (20) și Milea (29). Repriza a doua s-a înviorat rapid odată cu intrarea lui Claudiu Zamfirescu, jucător care a stat la originea deschiderii scorului, cu un șut în transversală, de unde min­gea a ajuns la Andrei Pavel, iar golgeterul gazdelor a reluat imparabil în plasă, 1-0 în minutul 69. Un minut mai târziu Zamfirescu a trimis din nou mingea în bară și în minutul 79 a trimis pe lângă poarta goală. Dragoș Voicu a fost eliminat în minutuș 81 și Sporting Liești a terminat meciul în zece oameni. În minutul 84 Brăneț a respins de sub transversală o lovitură liberă de la 30 de metri executată de Tudorică și în minutul 89 a reținut mingea șutată din apropiere de Pavel.

În minutul 90+2 a venit și golul 2, marcat de Alexandru Stănică, care a executat perfect un penalty pentru un 2-0.  care readuce echipa buzoiană pe locul 3 al seriei a 2-a, cu 26 de puncte. Sporting Liești rămâne pe locul 5, cu 22 de puncte.

Sâmbătă, de la 14.00, ­Me­talul o va întâlni, tot pe teren propriu, pe Aerostar Bacău, în penultima reprezentație din acest an. Sporting Liești va juca în etapa a 14-a în deplasare, cu Dinamo Bacău

Metalul Buzău: R. Șerban – Ceaușu, Stănică, Șt. Nedelcu (50 Mihăeș; 72 Șt. Păun), G. Bălan – Clătinici (55 Cl. Zam­firescu), D. Stan (72 Ispir), Atomei – A. Iacob, A. Pavel. Antrenor: Vali Stan

Sporting Liești: A. Brăneț – Iancu, Dr. Voicu, Cl. Maftei, Năstase – Chiriac, Cucu, Mi­hu, Milea – A. Călin, Bîr­lădeanu. Au mai intrat: Hodorogea și Drăgan. Antrenor: Cristian Brăneț