În data de 23 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 103 sancțiuni contravenționale și au reţinut 11 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat 44 de şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar dintre aceştia 11 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile. Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (19), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (3), dar şi 13 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 30.000 de lei.

Tot ieri, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBănuit de furt din auto, identificat de poliţiştii buzoieni
Articolul următorMetalul Buzău a câștigat cu 2-0 restanța cu Sporting Liești