Flagrant delict! Aveţi grijă pe cine primiţi în locuinţă!

Flagrant delict! Aveţi grijă pe cine primiţi în locuinţă!
O femeie de 67 de ani a furat mai multe bijuterii și bunuri din locuința unei consătence, în timp ce aceasta se afla la serviciu
În ziua de 24 octombrie a.c., în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Merei au identificat şi depistat principala bănuită în cazul unui furt din locuinţă, stabilind că este vorba despre o localnică, în vârstă de 67 de ani. Fapta fusese sesizată în aceeaşi zi, de către persoana vătămată – o femeie de 48 de ani, din Merei.
Din primele cercetări a rezultat că bănuita ar fi profitat că proprietara era plecată la serviciu şi cunoştea locaţia, întrucât în trecut, ar fi ajutat-o pe aceasta la treburi gospodăreşti. Femeia ar fi pătruns în imobil şi ar fi sustras mai multe bijuterii şi bunuri. În momentul depistării, asupra bănuitei au fost găsite bunurile sustrase, acestea fiind recunoscute de păgubită ca fiind al sale.
Prejudiciul a fost recuperat şi restituit proprietarei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de furt, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului.
Sursa: Realitatea de Buzau
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:31 - Accident cu o autospecială. Un poliţist şi un jandarm, răniţi într-un accident produs în judeţul Buzău
- 08:18 - Acces istoric pentru România: exporturi de lactate către China - o piață de zeci de miliarde de dolari
- 08:15 - Tensiuni și controverse în conflictul de la graniță: de la „Donnyland” la Mariupol
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News














