Directorul medical al Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat, Felicia Vasile, este cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru incompatibilitate, pentru că a deținut simultan și funcția de director medical și de asociat unic și administrator al unei societăți.
Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat starea de incompatibilitate în cazul Feliciei Vasile, director medical al Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat. Conform ANI, în perioada 22 noiembrie 2016-17 februarie 2020, aceasta s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate pentru că ar fi deținut simultan cu funcția de director medical al unității medicale râmnicene și calitatea de asociat unic și funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale.
”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 noiembrie 2016 – 17 februarie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția de Director medical în cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat și calitatea de asociat unic și funcția de administrator în cadrul unei societăţi comerciale, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. g) coroborate cu prevederile art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006.”, se menționează în comunicatul ANI.
Sursa: Realitatea de Buzau