Gloria și Metalul Buzău au obținut victorii în prima etapă a Diviziei C

Echipele buzoiene au inceput sezonul cum nu se poate mai bine, reusind sa se impuna, in prima etapa a diviziei C. Gloria a obtinut 3 puncte, acasa, cu KSE Targu Secuiesc, in timp ce Metalul s-a impus la Piatra Neamt, 1-0 in compania Ceahlaului. Etapa viitoare este programat derby-ul seriei, intalnirea dintre Gloria si Metalul

Gloria Buzău a obținut primele trei puncte, la nivelul diviziei C, după o victorie la limită, împotriva celor de la KSE Tîrgu Secuiesc. Elevii lui George Timiș au început excelent partida, reușind să deschidă scorul chiar în minutul 2, prin Florin Cazan.  Mai mult, Gloria s-a desprins pe tabelă, după reușita lui Ciprian Petre, din minutul 44. Conturile păreau încheiate în minutul 60, cînd buzoienii punctau prin Bogdan Danciu, din penalty.

Oaspeții puteau, însă, să producă surpriza, pe fondul relaxării elevilor lui George Timiș. După ce au punctat în minutele 70 și 88, covăsnenii au mai avut cîteva minute la dispoziție pentru a egala. Din fericire, Gloria a stat bine în teren, nemaipermițînd oaspeților să aibă vreo ocazie.

În aceeași etapă Metalul s-a impus la Piatra Neamț, cu 1-0, în fața Ceahlăului. Unica reușită a partidei a fost semnată de Vali Lungoci.

Etapa viitoare programează și derbiul municipal, între Gloria și Metalul. Partida se va disputa sîmbătă, de la 17, pe sinteticul Cornel Negoiescu.

Articolul precedentSuspiciune de crimă, la Brăila. Un buzoian ar fi fost omorît în bătaie
Articolul următorÎncă două zile de coșmar, pentru șoferi. Podul de la Mărăcineni se redeschide joi