SCM Gloria Buzău s-a despărțit la sfârșitul anului trecut de antrenorul Adrian Chiruț după cele două înfrângeri consecutive din campionat, chiar dacă echipa este pe locul al doilea.

SCM Gloria Buzău s-a înțeles cu un alt antrenor care provine din handbalul masculin, este vorba de Daniel Anca, antrenor la CSM București, acolo unde a pregătit în acest sezon echipa a doua masculină și cea de juniori 1. De asemenea, Daniel Anca este selecționerul naționalei de juniori, calitate la care mai mult ca sigur va fi nevoit să renunțe.

În vârstă de 43 de ani, noul antrenor al Gloriei Buzău este al treilea tehnician care provine din handbalul masculin care e dorit de gruparea buzoiană, după Ovidiu Mihăilă și Adrian Chiruț.

Ca și jucător, Dan Anca a evoluat la Dinamo, Steaua, Știința Bacău, Uztel Ploiești și CSM București. Apoi, din 2008 a trecut ca antrenor secund la CSM București și a făcut parte din colectivul tehnic care a obținut Cupa României și trei titluri de vicecampion. Ulterior a fost principal la echipele de juniori și tineret ale clubului. Ca antrenor al echipelor de juniori 1 și Divizia A a obținut trei titluri de campion și unul de vicecampion.

După zece ani la CSM București, Dan Anca a fost selecționerul lotului național de juniori și tineret al României. Buzoian la origine, tehnicianul a întrerupt colaborarea cu Federația Română de Handbal, pentru a da curs ofertei de la Gloria. Pe banca tehnică a Gloriei Buzău o va avea ca secund pe Alina Iordache, antrenorul cu portarii.

Dan Anca nu se va putea baza pe două jucătoare importante, Alina Ilie și Alexandra Subțirică, care sunt accidentate și vor lipsi se pare o perioadă mai îndelungată. În schimb, alte două jucătoare cu probleme medicale în ultima perioadă, Bianca Harabagiu și Marta Batinovic vor reveni în curând la antrenamente. Blazevic si Iuganu s-au accidentat în jocul de la Brăila, dar vor reveni rapid pe teren.

Noul antrenor va debuta pe banca Gloriei pe 15 ianuarie, când Buzăul joacă acasă cu Dacia Mioveni.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentRestricții de circulație pe bulevardul Unirii din municipiul Buzău
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET