În perioada 23-24 septembrie se va derula o campanie de donare de sânge realizată în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină. Campania își propune să contribuie la susținerea și încurajarea acțiunii de donare de sânge, dând astfel continuitate campaniei demarată în urmă cu 4 ani.
„Campania de donare de sânge este o mișcare ce se bazează pe puterea exemplului. Astfel, pentru a încuraja conceptul de donare de sânge voluntară, ca simplu gest de sprijin adus sistemului național de sănătate și solidaritate și inițiativă cetățenească am pus bazele campaniei „Viitor pentru o viață!” ediția a II-a cu ajutorul doamnei avocat Roxana Constantinescu și a viceprimarului Oana Matache, alături de Primăria Buzău, Consiliul Județean al Elevilor, Trifarm- Maxifarma, Baroul Buzău, Judecătoria Buzău, Tribunal Buzău, Apele române, Primăria Nehoiu, APIA-sindicat și altele. Este necesar să cunoaștem avantajele donării de sânge și totodată rolul benefic asupra organismului. Așteptăm donatori consecvenți, dar și persoane care nu au mai făcut acest lucru până acum. În cele două zile de campanie, 23-24 septembrie 2021 așteptăm un număr cât mai mare de persoane care vor să facă un bine altor oameni! Binele nu costă nimic!” au precizat organizatorii prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursa: Realitatea de Buzau