Săptămâna trecută, în data de 23 noiembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, în timp ce se aflau la Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău, au identificat şi depistat principalele bănuite de furt dintr-o societate comercială, două femei, în vârstă de 34 de ani, respectiv 17 ani, din Buzău şi Prahova.

Fapta a fost sesizată în luna iulie a acestui an, de către o angajată a societăţii comerciale, care a menţionat că le-au fost sustrase bunuri nealimentare în valoare de peste 1000 de lei. Bănuitele ar fi profitat de neatenţia angajaţilor, ar fi sustras bunurile şi ulterior ar fi părăsit incinta. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit reprezentanţilor societăţii comerciale.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate, sub coordonarea parchetului, de către poliţiştii de investigaţii criminale.

Vizita poliţiştilor la Centrul de Transfuzie Sanguină a fost ocazionată de o campanie de donare de sânge, acţiune umanitară derulată premergător Zilei Naţionale, sub deviza „Români pentru România”.

Astfel, în perioada 21-29 noiembrie a.c., la apelul conducerii unităţii medicale, aproximativ 80 de poliţişti s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul celor aflați în nevoie, prin donarea de sânge.

Este un gest mic, cu o semnificație mare pentru susținerea comunităţii, mai ales că nevoia de rezerve de sânge este una constantă, dar și o motivație pentru buzoieni de a participa la donarea voluntară de sânge.

Participarea benevolă în cadrul actului de donare de sânge al polițiștilor din Buzău este o tradiție pe de o parte, dar este și o misiune nobilă cu dublu avantaj: pentru cei care au nevoie de sânge, dar și pentru sănătatea proprie. Ce poate fi mai plăcut, mai mulțumitor pentru sine, când știi că undeva ai salvat o viață!

 

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCulisele oculte dinainte de alegeri – Rizea rupe tăcerea despre triada Băsescu-Oancea-Ponta. Dezvăluiri explozive, ora 23:00
Articolul următorCristian Rizea, dezvăluiri explozive despre ACOPERIȚII din presă! Sorin Oancea, parte din serviciul operativ al SIE – Laboratoarele în care au fost făcute alegerile prezidențiale!