Doi bărbați s-au încumetat să intre în apele râului pentru a recupera crucea aruncată de preot. Bărbatul care a recuperat crucea s-a rănit în sloiurile de gheață.

Sute de buzoieni au înfruntat frigul și au ținut să participe duminică la procesiunea şi slujba de sfinţire a apelor râului Buzău, singurul râu sfânt din ţară.

După slujba de sfințire a Aghiazmei Mari, preotul a aruncat în apa plină de sloiuri de gheață o cruce de lemn, după care au sărit doi bărbați din Mărăcineni.

Pentru că apa a fost mare, cei doi au avut mult de înotat iar la un moment au nimerit într-o porțiune cu gheață. Învingător a ieşit Adrian Petrache, de 41 de ani, din Mărăcineni. Nu a mai concurat de 12 ani, timp în care a fost în Italia unde a lucrat în construcții.

În încercarea de a prinde crucea, Adrian Petrache s-a ales cu mai multe tăieturi la față și la picioare, provocate de sloiurile de gheață.

Bărbatul a fost preluat de o ambulanță SMURD.

Articolul precedentTaximetrist înjunghiat, la Cilibia !
Articolul următorSecretul din spatele uniformei