În ziua de 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de poliție Colți au depistat principalul bănuit în cazul unui furt. Fapta a fost sesizată în ziua de 25 ianuarie a.c., de către persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Colți.
Din cercetări s-a stabilit că în luna ianuarie a.c., bănuitul, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Colți, ar fi sustras 8 metri de plasă de sârmă folosită la împrejmuirea unei grădini din aceeași localitate, pe care ulterior ar fi valorificat-o. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.
Sursa: Realitatea de Buzau