Miercuri, 13 iunie, la Primaria Municipiului Buzau s-a organizat concursul pentru ocuparea functiilor de conducere ale Politiei Locale Buzau.
Subiectele, potrivit unor surse din cadrul Primariei au fost usoare spre medii, insa nici asa condidatii nu au reusit sa obtina medii care sa ii ajute sa promoveze. Interesant de stiut este faptul ca cei mai multi dintre candidati au detinut functii cheie in cadrul IPJ, DGA si SRI. Se pars, insa, ca nu au picat pe subiect.
Pentru functia de director executiv adjunct și șef Serviciul Circulație și Disciplină Rutieră au fost admise initial cîte trei dosare, iar printre concurenți se aflau foști lucrători S.R.I., D.G.A. sau ofițeri superiori de Poliție, dar și candidați din interiorul Poliției Locale.
Pentru postul de director executiv adjunct au candidat Ionel Moise, fost ofițer al Direcției Generale Anticorupție, Cornel Dumitrascu fost ofițer de informații în S.R.I., și Marian Ioniță, actualmente lucrător în cadrul Poliției Locale Buzău. Marian Ionita nu s-a prezentat ieri la examen, astfel ca in cursa au ramas Dumitrascu si Moise.
Pentru funcția vacantă de șef Serviciu Circulație și Disciplină Rutieră au fost admise patru dosare: al lui Viorel Niță, colonel în rezervă fost lucrator al I.P.J. Buzău, al lui Marian Șerbulea, fost purtător de cuvînt al Poliției Buzău, al lui Robert Dragomir, angajat la Poliția Locală și Liviu Niță, angajat în Poliția Locală. Nici aici, Robert Dragomir nu s-a prezentat la examen.
Pentru postul de Director Executiv, singurul înscris cu dosar admis a fost fostul comandant al I.P.J., Ion Marin.
Niciunul dintre candidati nu a reusit sa obtina punctajul minim pentru a trece mai departe, la proba interviului.