Două familii din satul Căpățânești, comuna Mărăcineni, au rămas fără locuințe, după ce copiii uneia dintre familii s-au jucat cu chibriturile, iar casa a luat foc. Până la sosirea pompierilor, incendiul s-a extins și la casa vecinilor. Incendiul a avut loc în urmă cu o lună de zile, pe 23 septembrie 2021.

O casă cu suprafaţa de 180 mp a fost distrusă complet, inclusiv tot ce se afla în interior. O a doua casă cu suprafaţa de 120 mp a ars în proporţie de aproximativ 50%. Ambele erau locuite.

Incendiul ar fi fost provocat de două surori, care au recunoscut că s-au jucat cu chibriturile în curtea casei unui vecin. Fetițele au dat foc la iarbă și apoi la o canapea în spatele casei. Focul ajutat de vânt s-a extins la niște lemne apoi la acoperiș. Focul s-a întins apoi la casa învecinată.

Primarul Dumitru Constantin a postat un mesaj pe pagina de Facebook a Primăriei Mărăcineni, prin care îi roagă pe oameni să nu rămână indiferenți la necazul famiilor.

Dragi locuitori și prieteni ai comunei noastre, Sunt momente în viața unei comunități când este nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritatea și implicarea noastră. După cum probabil ați aflat, un incendiu violent a mistuit două case din comuna Mărăcineni. Familia Jilavu și cea a lui Florea Cristian (Tractor) au rămas acum sub cerul liber..Pentru că nu putem rămâne nepăsători la necazul prin care trec consătenii noștri, îndrăznesc să vă rog pe dumneavoastră, locuitorii comunei și alți oameni de bine, să organizăm o colectă pentru ajutorarea celor două familii greu încercate. Putem dona orice i-ar ajuta să își refacă locuințele, de la sume de bani până la materiale de construcții. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare, iar Dumnezeu să vă răsplătească bunătatea! Împreună le putem face greul mai ușor!.” a scris Constantin Dumitru pe pagina sa de Facebook a Primăriei comunei Mărăcineni.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentBilanț coronavirus 24 octombrie: 11.725 cazuri noi și 389 decese
Articolul următorVIDEO Duminică, ora 21:00: „Culisele Statului Paralel”: De ce a întors Iohannis foaia și negociază cu „ciuma roșie” de la PSD