Folosit în tratarea pacienților cu forme ușoare și medii de boală, tratamentul s-a dovedit eficient în prevenirea formelor severe de COVID-19 și a fost distribuit de Ministerul Sănătății în 174 de spitale care tratează pacienți infectați cu noul coronavirus. 

Spitalele care tratează pacienți infectați cu SARS-CoV-2 au primit, marți, 7.500 de doze de anticorpi monoclonali. 147 de spitale, din toată țara, vor avea la dospoziție acest tratament, anunță Ministerul Sănătății, care a achiziționat medicamentele în baza Acordului –Cadru SANTE/2020/ C3/091 încheiat între Comisia Europeană și firma producătoare și pentru care fondurile au fost alocate în luna septembrie a acestui an, din Rezerva bugetului de stat. Pe lângă acest Acord, Ministerul Sănătății a solicitat, la jumătatea lui octombrie, activarea mecanismului de protecţie la nivelul Uniunii Europene, pentru 40.000 de doze de anticorpi monoclonali. România a primit un astfel de ajutor, Italia a donat 5.000 de doze care au fost deja repartizate către 134 de spitale, Germania și-a anunțat intenția de a trimite 12.700 de doze, iar Serbia  a trimis deja circa 6.000, însă cantitățile sunt insuficiente. Administrarea anticorpilor monoclonali este recomandată în primele zile de boală, pentru tratarea pacienților care nu au nevoie de oxigen suplimentar și care prezintă risc ridicat de a evolua spre o formă gravă de COVID, ulterior, când se ajunge la o afectare pulmonară semnificativă, tratamentul nemaifiind eficient.

Din cele 7.500 de doze distribuite marți de Ministerul Sănătății, cele mai multe (2.170) au fost repartizate spitalelor din București, unde există cea mai mare concentrare de pacienți infectați cu noul coronavirus, la Timiș au ajuns 488 de doze, la Iași – 348 și la Cluj – 340. Buzăul, care în ultima vreme se confruntă cu o avalanșă de îmbolnăviri, are curtea mereu plină de ambulanțe care așteaptă cu orele, uneori chiar cu zilele, să se mai facă un loc, pentru că unitatea medicală nu mai are unde-i interna pe cei infectați, se numără printre județele care au primit, de asemenea, o cantitate importantă de anticorpi monoclonali (160).

Spitalul Județean de Urgență, care a ajuns deja să tripleze locurile dedicate tratării și îngrijirii pacienților infectați, mulți dintre ei în stare severă, primește 100 de doze, iar  60 de doze ajung la Spitalul din Râmnicu Sărat, care, de asemenea, are toate paturile destinate pacienților COVID, ocupate. Pacienții care vor fi primi acest tratament au șansa să nu mai ajungă dependenți de oxigen sau să aibă nevoie de Terapie Intensivă. Medicii atrag însă atenția că tratamentul este eficient doar dacă este administrat „în primele 3-7 zile de la primele simptome, când se multiplică virusul și boala este în evoluție. Potrivit protocolului național, pacientul trebuie să nu aibă o formă severă de boală, să aibă saturații bune, de peste 93% și să prezinte factori de risc – hipertensiune, boli cardiovasculare, diabet, transplant, imunosupresie”, atrăgând astfel atenția că, după aceea, tratamentul devine ineficient.

Mulți pacienți ajung la spital după ce au stat acasă o săptămână, două sau chiar trei, iar starea în care se află este de multe ori deplorabilă, ceea ce face ca bunăvoința și efortul cadrelor medicale să fie zadarnice. Din această cauză, la SJU Buzău s-a ajuns în situația ca pacienții să aștepte ore sau chiar zile întregi în curtea spitalului, în ambulanțe sau în autoturisme proprii, până se mai eliberează un pat, iar în acest timp, în jur de 200 de apeluri la Amabulanță pentru testare COVID rămân în așteptare. Conducerea spitalului aluat decizia de a restrânge la maxim activitatea pentru pacienții non-COVID și a alocat pacienților infectați aproape jumătate din capacitate. Paturile din secția de Neurologie au fost disponibilizate, pacienții au fost mutați pe Cardiologie și s-a creat o nouă zonă tampon pentru pacienții care ajung la spital cu semne de boală, care vor fi îngrijiți aici până când medicii află rezultatul testului RT-PCR, care le arată dacă pacientul este infectat sau are sechele COVID și îi ajută să decidă ce trebuie făcut.

Aici vor fi internați pacienții care vin la UPU cu afecțiuni pulmonare ridicate, cu dependență de oxigen, al căror test rapid iese negativ, dar din evaluarea medicală reiese fie că sunt pozitivi, fie negativi dar tocmai ce au trecut prin boală. Până se confirmă în ce situație sunt, prin testarea RT-PCR, încercăm să mai eliberăm UPU unde, efectiv, nu mai avem unde să-i punem. Dacă se vor pozitiva, vor fi mutați pe secțiile COVID, la etajele 2 și 4 din sediul principal al spitalului, ori la Infecțioase și Pneumologie. Dacă se negativează, vor fi redirecționați către alte secții”, a explicat managerul Spitalului Județean Buzău, Claudiu Damian. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPrimarul comunei Berca ales președinte al Asociației Comunelor din România-filiala Buzău
Articolul următorPeste 250 de buzoieni infectați în ultimele 24 de ore