ANGIOGRAFUL DIN SPITALUL JUDEŢEAN A SALVAT 5 VIEŢI. O ECHIPĂ COMPLEXĂ SE OCUPĂ DE PACIENŢI

Vieţile a 5 buzoieni au fost salvate în ultima perioadă în Spitalul Judeţean Buzău, mulţumită unei echipe şi a unui dispozitiv ce funcţionează în unitatea spitalicească. Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a fost dotat cu un angiograf pentru cercetare şi diagnosticare a pacienţilor cu afecţiuni cardiace ischemice, graţie unui program derulat de Academia de Ştiinţe Medicale.

Echipa din cadrul Spitalului Judeţean este formată din doctorul Florin Matei – medic cardiolog intervenţionist, dr. Raluca Năstase – medic specialist cardiolog şi şef secţie Cardiologie, dr. Adrian Răducan – medic specialist cardiolog şi dr. Gabriel Nicolai – medic specialist cardiolog, înscris la cursul de Competenţă Cardiologie Intervenţională. Ei sunt cei care au reuşit să facă funcţional angiograful oferit unităţii medicale printr-un program derulat de Academia de Ştiinţe Medicale.

Pacienţii ce beneficiază de astfel de investigaţii trebuie să corespundă cerinţelor programului, iar medicii din echipă fac toate investigaţiile fără niciun cost pentru bolnavi.

În doar câteva zile, la Spitalul Judeţean Buzău au foat efectuate 5 coronarografii, iar în 4 dintre cazuri pacienţilor li s-au montat stenturi.

Potrivit programului, echipa poate trata până la 100 de pacienţi pe an la Spitalul Judeţean Buzău, iar toate costurile sunt suportate în cadrul proiectului dar şi cu o participare a Spitalului Judeţean Buzău. Până acum, în lipsa unei echipe specializate, angiograful a stat nefolosit la Spitalul Judeţean.

Articolul precedentCutremur resimțit la Buzău, miercuri dimineața
Articolul următorHC Buzău, la un pas de surpriza sezonului