Oțelul, CSA Steaua și Petrolul, pe lista adversarilor din intersezon

S-a încheiat vacanța, pentru fotbaliștii celui mai vechi club buzoian de fotbal. Azi s-a reunit lotul Metalului și urmează un semicantonament efectuat în baza sportive proprie. Vali Stan & co au preferat să facă pregătirea la Buzău, pentru a beneficia de un teren decent.

Prima partidă de verificare, una facilă, va pune față în față echipele de seniori și de junior ale Metalului, prilej cu care staff-ul buzoian va decide dacă vreunul dintre tinerii împrumutați la Locomotiva ar putea lua parte la pregătirea centralizată de iarnă, alături de seniori. Metalul va juca apoi pe 25 ianuarie, cu Râmnicu Sărat, pentru ca pe 2 februarie să întâlnească pe Victoria Traian.

Seria meciurilor tari debutează pe 12 Februarie, când elevii lui Vali Stan vor juca cu CSM Focșani. Pe optsprezece se vor întâlnic cu Petrolul Ploiești iar pe 22 cu CSA Steaua.

În ultima partidă amicală din intersezon, Metalul va întâlni pe Oțelul Galați

Dacă în privința amicalelor Metalul s-a mișcat excelent,  buzoienii nu au punctate, deocamdată, pe piața transferurilor. Un singur jucător a acceptat să vină în probe. Este vorba despre un mijlocaș de la CSA Steaua, aflat însă, în proprietatea celor de la Viitorul. Dacă recomandările în ceea ce-l privește sunt excelente, temerile lui Vali Stan sunt legate de faptul că tânărul de 21 de ani vine după șase luni de inactivitate, din cauza unei operații la genunchi.

Deocamdată, Metalul se bazează pe un lot de 20 de jucători, dintre care 3 portari.

Articolul precedent27 de șoferi lăsați fără permis în 24 de ore
Articolul următor„Omor prin cruzimi”, încadrarea pentru criminalul de pe Bălcescu