În urmă cu puțin timp, instanța a aprobat schimbarea încadrării „din omor cu premeditare” în „omor prin cruzimi”, în cazul lui Cosmin Dan

Stare de lucruri tot mai sumbră pentru Cosmin Dan, tânărul judecat pentru uciderea și incendierea Valentinei Nica în dimineața zilei de 23 februarie 2019. În urmă cu puțin timp, instanța a aprobat schimbarea încadrării „din omor cu premeditare” în „omor prin cruzimi”.

Vestea a căzut ca un trăsnet peste apropiații tânărului, care riscă acum să își petreacă tot restul vieții după gratii. Atât avocata familiei victimei, cât și acuzarea au solicitat schimbarea încadrării din „omor cu premeditare”, unde pedeapsa era de maximum 25 de ani, în „omor cu premeditare prin cruzimi”, faptă ce prevede închisoarea pe viață.

În cadrul ședinței de astăzi, judecătoarea de caz a admis cererile de schimbare a încadrării juridice, urmând ca, pe 28 ianuarie, să se pronunțe pe fond.

Dacă va primi pedeapsa cea mai dură – închisoarea pe viață -, Cosmin Dan mai are o singură șansă să spere că va vedea din nou lumina zilei: apelul. Calea sa de atac se va judeca la o instanță superioară, cel mai probabil la București sau la Ploiești.

La ultimul termen, apărarea tânărului a solicitat recuzarea judecătoarei. Instanța s-a reunit în camera de consiliu și a respins cererea tânărului, astfel că sentința va fi pronunțată tot de judecătoarea Mădălina Lăzărescu.

Articolul precedentAmicale tari, pentru Metalul Buzău
Articolul următorMarcel Ciolacu, ales joi președinte al organizației județene a PSD Buzău