30 de pacienți au fost evacuați azi, din UPU Buzău, din cauza unui incendiu izbucnit la acoperișul secției

Un incendiu a izbucnit azi, în jurul orei 13, la acoperișul rampei de intrare în UPU, alertînd întreg personalul medical al spitalului. Angajații spitalului  au evacuat de urgență

toți pacienții din secție și au anunțat, imediat, pompierii. Potrivir șefului secției UPU, medicul Adrian Zoican, toți cei treizeci de pacienți aflați în incintă în momentul incendiului au fost evacuați în curtea unității medicale, conform protocolului prestabilit, în astfel de situații.

Pompierii au intervenit imediat, cu două autospeciale cu apă și spumă. Incendiul se manifesta mocnit, la acoperișul de intrare în UPU. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, în urma incidentului.

Nu s-a stabilit, deocamdată, cauza de la care a pornit incendiul. Pompierii nu exclud ipoteza unui chiștoc de țigară, aruncat din neglijență, de la unul dintre etajele superioare ale spitalului, pe acoperișul UPU.

Articolul precedentIncendiu izbucnit la intrarea în Spitalul Județean de Urgență Buzău
Articolul următorTrafic îngreunat pe două drumuri din județ, din cauza unor copaci căzuți