Guvernul a aprobat, în ședința de joi, declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor din zonele prin care urmează să treacă Autostrada A7. Este vorba de o suprafață de peste 5 milioane de metri pătrați pe care se află aproximativ 2400 de imobile proprietate privată, răspândite în 7 localități din județul Buzău. Valoarea despăgubirilor se va ridica la 43,23 milioane de lei.

„Pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Autostrada Ploiești – Buzău ” este necesară dobândirea prin expropriere a unei suprafețe totale de 5.286.269 mp, aferentă unui număr de 2.389 de imobile proprietate privată, aflate pe raza localităților Săhăteni, Ulmeni, Movila Banului, Pietroasele, Stâlpu, Buzău, Țintești, din județul Buzău” se arată în proiectul adoptat de Guvern.

CNAIR analizează studiile de fezabilitate necesare construcției sectoarelor de autostradă Buzău – Focșani și Focșani – Bacău.

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDosar penal întocmit de poliţişti pentru infracțiuni la regimul silvic
Articolul următorŞofer giurgiuvean rămas pieton după ce poliţiştii rutieri l-au depistat gonind cu autoturismul pe Şoseaua Nordului