În cadrul activităţilor desfăşurate în trafic în cursul zilei de luni, poliţiştii rutieri au constatat şi sancţionat 81 de abateri şi au reţinut în vederea suspendării 16 permise de conducere.

Cei mai mulţi dintre cei sancţionaţi au fost conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză, au oprit şi staţionat în locuri ce au afectat fluenţa traficului sau au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice.

42 dintre abateri au fost la regimul legal de viteză, iar împotriva a şapte conducători auto „mult prea grăbiţi” a fost luată şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90, respectiv 120 de zile.

Printre cei care au rămas fără permise s-a numărat şi o bucureşteancă de 20 de ani, al cărui autoturism a fost înregistrat cu 107 km/h pe strada Transilvaniei, din municipiul Buzău, pe timp de noapte.

Alte 9 permise au fost reţinute pentru depăşiri neregulamentare şi neacordarea priorităţii de trecere autovehiculelor care aveau acest drept sau pietonilor care s-au angajat regulamentar în traversarea străzilor.

Alţi 3 conducători auto s-au ales cu dosare penale pentru conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentDosar penal pentru tăiere ilegală și furt de arbori
Articolul următorDRDP Buzău a verificat stadiul lucrărilor de pe cele două șantiere ale Autostrăzii Ploiești-Buzău