- Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 136 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 38.000 lei şi au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie, 13 permise de conducere.
31 dintre sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 23 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, iar 36 pentru alte abateri constatate în trafic.
Cea mai mare viteză a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui șofer de 35 de ani, din Suceava, depistat la volanul unui autoturism care rula pe DN 2 E85, în localitatea Costeşti cu viteza de 120 km/h.
Alte zece permise de conducere au fost reţinute de poliţişti pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau autovehiculelor care aveau acest drept(8), pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare(1), precum şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului(1).
Poliţiştii au întocmit două dosare penale, după ce au depistat un bărbat de 40 de ani, din Buftea la volanul unui autoturism, deşi avea acest drept suspendat, precum şi în cazul unui şofer de 36 de ani, din Berca, aflat sub influenţa alcoolului, depistat la volanul unui autoturism în municipiul Buzău(0.81 mg/l alcool pur în aerul expirat fiind concentraţia alcoolică înregistrată de aparatul etilotest).