În ziua de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, în parteneriat cu reprezentanţii Colegiului Național ”B. P. Hasdeu” Buzău, au optat să marcheze Ziua Internațională a Nonviolenței în Şcoli într-un mod inedit – printr-un spectacol manifest, găzduit de Muzeul Județean Buzău, chiar de către elevii unităţii de învăţământ.

Cum mesajul ajunge cel mai bine la beneficiar atunci când este transmis chiar de către o persoană de aceeaşi generaţie, spectatorii au fost peste 100 de elevi din cadrul Liceului Tehnologic ”Grigore C. Moisil”,  Liceului Tehnic și Colegiului Național Pedagogic ”Spiru Haret”, toate din municipiul Buzău.

Experiențele de viață ale liceenilor au fost transformate în acte artistice: piese de teatru, monologuri, dans și artă fotografică, cu scopul sensibilizării publicului participant și opiniei publice cu privire la formele de violență la care pot fi expuși adolescenții și tinerii, atât în mediul social, cât și în mediul școlar.

Evenimentul a fost denumit ”Noduri și Semne”, titlu inspirat de volumul de poezii al lui Nichita Stănescu, făcând trimitere către ceea ce simte victima violenței – ”nod în gât” și ”semne rămase în suflet”.

Activitățile au avut scopul de a crește nivelul de siguranță al elevilor în unitățile de învățământ și totodată de a eficientiza modul de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice (bullying).

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentÎn ultimele 24 de ore Poliția de Imigrări a emis 442 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare
Articolul următorReținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice şi având permisul suspendat