În ziua de 30 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției orașului Nehoiu au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, față de un bărbat de 39 de ani, din Gura Teghii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Din cercetări, a reieşit că bărbatul a condus în data de 29 ianuarie a.c., maşina în localitatea de domiciliu, fiind depistat de poliţişti în flagrant delict. În urma verificărilor în bazele de date ale Poliţiei Române, poliţiştii au constatat că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată. Întrucât emana halenă alcoolică, şoferul a fost testat alcoolscopic, aparatul indicând în cazul său o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în data de 30 ianuarie a.c., poliţiştii l-au depistat din nou în trafic, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul a fost din nou unul pozitiv, de această dată fiind înregistrată valoarea de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest context, poliţiştii au luat măsura reţinerii bărbatului şi continuă cercetările faţă de localnic, sub coordonarea parchetului

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVideo: Ziua Internațională a Nonviolenței în Şcoli, transpusă în scenă, prin ochii liceenilor Colegiului Național ”B. P. Hasdeu” Buzău
Articolul următorUn tânăr şofer s-a ales cu dosar penal după ce etilotestul a indicat în cazul său o alcoolemie de 1,02mg/l alcool pur în aerul expirat