Peste 200 de poliţişti acţionează, la acest moment, pentru prevenirea şi gestionarea incidentelor cauzate de fenomenele meteorologice ce  afectează judeţul. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău participă, alături de celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, la misiunile de salvare a persoanelor aflate în dificultate.

La acest moment, peste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, cu autospecialele din dotare, sunt angrenaţi în misiuni de supraveghere şi dirijare a traficului rutier şi de intervenţie pentru prevenirea incidentelor ori de limitare a efectelor evenimentelor cauzate de fenomenele meteorologice ce afectează judeţul.

Poliţiştii, împreună cu celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, desfăşoară activităţi în filtrele instituite în trafic, precum şi în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică.

Efectivele care acţionau în teren până la emiterea avertizării meteorologice au fost suplimentate cu poliţişti de la toate structurile şi subunităţile.

Poliţiştii execută patrulări pe tronsoanele de drum care au fost închise circulaţiei pentru verificarea acestora şi acordarea sprijinului necesar repunerii în trafic a autovehiculelor, dar şi pentru salvarea persoanelor, dacă sunt înregistrate astfel de situaţii.

Astfel, poliștii buzoieni aduc în atenţie sectoarele de drum pe care autorităţile au instituit restricţii de circulaţie:

DN22– Râmnicu Sărat- Brăila, traficul este restricţionat total;

DN2E85– Buzău – Râmnicu Sărat, traficul este restricţionat total;

DN2C- Buzău – Ialomiţa, traficul este restricţionat total;

DN2B- Buzău – Brăila, traficul este restricţionat pentru maşinile cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone;

DJ 203 A – Rubla – Ghergheasa, traficul este restricţionat total;

DJ 214 A – Caragele – Ruşeţu, traficul este restricţionat total.

Condițiile meteorologice nefavorabile se mențin și astăzi, așa că, pentru prevenirea evenimentelor nedorite, polițiștii buzoieni vă recomandă:

Pe durata manifestării vântului puternic, recomandăm populației să evite deplasările cu autovehiculele. Dacă totuși trebuie să porniți la drum, lăsați acasă persoanele care ar putea fi expuse unui risc mai mare în cazul unor evenimente nedorite (copii, bătrâni, femei însărcinate, persoane cu afecțiuni medicale). Asigurați-vă că aveți combustibil suficient, nu strică o pătură și câteva haine groase de rezervă.

Interesați-vă de starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, de restricțiile instituite și nu uitați că trebuie să respectați cu strictețe indicațiile agenților rutieri întâlniți în trafic. Aceștia acționează pentru siguranța dumneavoastră.

În situația în care sunteți surprinși în zone deschise, trebuie să vă îndepărtați rapid de zona în care se manifestă fenomenele și să identificați un spațiu care garantează protecția.

Dacă vă aflați în autovehicul, trebuie să vă îndepărați, pe cât este posibil, de zona în care vântul suflă cu putere. De asemenea, trebuie să rămâneți în interiorul autovehiculului, pentru a nu fi loviți de obiecte (crengi de copaci, porțiuni de tablă) purtate de vânt.

Nu în ultimul rând, polițiștii recomandă cetățenilor să anunțe imediat autoritățile prin numărul 112, dacă au informații despre persoane care se află în pericol sau alte situații care pot afecta negativ comunitățile.

                   

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentVideo: Se închide circulația pe DN22 Rm. Sărat – limită județ Brăila
Articolul următorAvertizare cod galben de intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 50…60 km/h