Bătrân de 73 de ani, salvat de jandarmi de la înec. A vrut să traverseze râul Buzău

Un bătrân de 73 de ani, ușor amețit de aburii alcoolului, a încercat să traverseze înot apa râului Buzău. Nici nu a coborât bine în râul adânc și a realizat că nu poate face acest lucru. A apucat să se prinsă cu mâinile de vegetația uscată și să strige după ajutor. O femeie aflată în zonă a auzit strigătele bătrânului și a sunat la 112.
În urma apelului, jandarmii buzoieni au fost sesizați de faptul că o persoană în vârstă se află în apa râului Buzău, în dreptul localități Berca, în pericol iminent de a se îneca, context în care au fost direcționate mai multe efective ale MAI și SAJ pentru a interveni.
Imediat au sosit la fața locului jandarmii montani din cadrul postului Berca, acestia reusind, cu ajutorul materialelor de intervenție montană din dotare și cu sprijinul altor persoane aflate în zonă să scoată persoana din apele râului.
După salvare, barbatul, în vârstă de 73 de ani a fost evaluat din punct de vedere medical, fiind în afară oricărui pericol.
Articolul precedentCopii sechestrați de o polițistă locală, în Crâng
Articolul următorLupii Buzăului, egal în prima etapă