Marți, 10 ianuarie, în jurul orei 17.00, pe DN2B, în localitatea Gălbinași, a avut loc un accident rutier. Un autoturism, la volanul căruia s-a aflat un minor, s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar o persoană a necesitat îngriji medicale.

Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce conducea un autoturism dinspre Buzău către Bentu, un minor în vârstă de 15 ani, din Buzău, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Minorul ar fi plecat cu mașina părinților, din cartierul Mihai Viteazu, din municipiul Buzău, și a pornit la drum. Accidentul s-a soldat cu rănirea minorului care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Se va întocmi dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără a deține permis de conducere și vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentCod galben de inundaţii pe râuri din 7 bazine hidrografice
Articolul următorTransport agabaritic pe ruta Săvinești– Constanța Poarta 7