Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri din şapte bazine hidrografice.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 10 ianuarie, ora 18:00 – 12 ianuarie, ora 12:00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, propagării şi a cedării apei din stratul de zăpadă, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior (judeţul Gorj), Motru – bazin superior (judeţele: Mehedinţi şi Gorj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Dâmboviţa – bazin aval S.H. Podu Dâmboviţei – amonte Ac. Văcăreşti (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Pucioasa – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), Prahova (judeţul Prahova), Buzău – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Buzău, Covasna şi Prahova) şi Rm. Sărat – bazin superior (judeţele: Vrancea şi Buzău), Putna – bazin amonte S.H. Colacu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Colacu (judeţul Vrancea).

De asemenea, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe parcursul zilei de miercuri, 11 ianuarie, între orele 9:00 – 00:00, pe unele râuri din judeţele Vâlcea, Dâmboviţa şi Prahova.

Atenţionarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa şi Siret.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentȘofer depistat în timp ce gonea în localitate cu 163 km/h pe DN2E85, în localitatea Cioranca, din județul Buzău
Articolul următorUn minor a furat mașina părinților și s-a răsturnat cu ea pe DN2B, în localitatea Gălbinași