În ziua de 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, au reținut pentru 24 de ore doi bărbaţi, cercetaţi pentru amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în noaptea de 26/27 februarie a.c., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cei doi au fost protagoniştii unui conflict, pe o stradă din municipiul Buzău. În timpul conflictului, geamul unui imobil din proximitate a fost spart. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și distrugere.

Față de cei doi bărbați, de 46 și 38 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.

În cursul acestei zile, cei doi bărbați urmează a fi prezentați parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPoliţiştii cu atribuţii în domeniul prevenirii, în dialog cu elevii din ciclul gimnazial
Articolul următorAvansări în grad la ISU Buzău cu ocazia Zilei protecției Civile în România