Pompierii militari buzoieni au sărbătorit astăzi, 28 februerie 2023, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, 90 de ani de protecție civilă în România. În cadrul acestei manifestări festive, cu prilejul Zilei Protecţiei Civile din România, pentru modul de îndeplinire a atribuțiilor și comportarea demnă, patru cadre militare au fost înaintate în grad, înaintea expirării stagiului minim.

Totodată au fost acordate și titlurile onorifice “Pompierul Anului” pentru domnul Plt. adj. Soare Marian și “Salvatorul Anului” pentru domnul Plt. adj. șef Vatră Adrian.

În cadrul Săptămânii Protecției Civile, toate subunitățile buzoiene ale ISU au fost vizitate de copii ce au avut posibilitatea să devină pentru câteva momente salvatori, îmbrăcând echipamentele specifice şi exploatând tehnica şi mijloacele de intervenţie din dotarea inspectoratului.

Copii sunt așteptați în continuare, până la data de 3 martie, zilnic, în intervalul orar 09:00-14:00, la oricare subunitate a ISU Buzău.

Caravana SMURD “Fii pregătit” a ajuns la Buzău. Cetățenii care au fost luni, 27 februarie, alături de salvatorii de la ISU Buzău au fost instruiți în acordarea primului ajutor medical de bază, în tehnici de stingere a incendiilor în locuințe și au primit informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență.

Specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului de Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților au desfășurat activități de diseminare a materialelor de informare preventivă cu privire la conștientizarea populației privind modul de comportare în cazul producerii diferitelor situații de urgență.

ImagineImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentUn conflict între doi buzoieni a degenerat și au spart și un geam al unei locuințe din apropiere
Articolul următorÎn cursul zilei de 27 februarie, polițiștii rutieri buzoieni au aplicat 195 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 15 permise de conducere