Purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Buzău, Viorel Timotei Florentie Oprea-Stoian, a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale

Purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Buzău, Viorel Timotei Florentie Oprea-Stoian, a fost numit secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale. Numirea a fost făcută ieri, 17 iulie 2019, prin Decizie a prim-ministrului Viorica Dăncilă.

În vârstă de 41 de ani, Viorel Timotei Florentie Oprea-Stoian a studiat Istorie și Arheologie la Facultatea de Istorie și Filologie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. El a fost redactor-șef al publicației „Expresul de Buzău”, ulterior ocupând mai multe posturi în administrație și în instituții de stat precum Instituția Prefectului, Regia Autonomă Municipală și Compania de Apă.

Timotei Oprea va ocupa o funcție repartizată Alianței Democraților și Liberalilor prin protocolul încheiat între PSD și ALDE.

În trecut, Timotei Oprea s-a ocupat și de imaginea oamenilor politici. În 2012 a fost purtător de cuvânt al lui Victor Mocanu, atunci când acesta a candidat  pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, pierzând în fața lui Cristinel Bîgiu

Articolul precedentSeiful s-a găsit, banii nu
Articolul următorA fost găsit mort, în propriul apartament