Durere de nedescris, pentru o familie din localitatea buzoiană Maxenu. Un băiat în vârstă de 14 ani s-a înecat astăzi în râul Buzău, în apropiere de podul de la Mărăcineni. Oamenii legii au deschis o anchetă.

Alexandru Panaite plecase azi-dimineață din Maxenu alături de câțiva prieteni, pentru a face baie în râul Buzău. Potrivit unor apropiați, băieții au venit la oraș cu autobuzul și s-au dus direct la râul Buzău, în zona podului de la Mărăcineni.

La un moment dat, prietenii lui Alex au văzut că băiatul nu mai iese la suprafață și au intrat în panică. Au încercat să îl caute, scufundându-se de mai multe ori, însă trupul minorului era de negăsit.

În jurul orei 18:00, cei aflați pe mal au sunat la 112, iar dispozitivul ISU s-a pus imediat în mișcare. Salvatorii nu au mai inițiat misiunea de căutare-salvare deoarece, la ajungerea acestora, cadavrul fusese deja scos de către localnici.

Se pare că băiatul s-ar fi înecat după ce ar fi alunecat într-o groapă de pe fundul albiei, nemaiputând să iasă la suprafață.

Alexandru abia împlinise 14 ani și trecuse clasa a VIII-a la Școala Gimnazială din Maxenu.

Articolul precedentUn căprior a fost găsit agonizând în Parcul Crâng
Articolul următorÎn plină perioadă de caniculă buzoienii ar putea rămâne fără apă caldă la robinete