Pregătiri pentru cea de-a treisprezecea ediție a târgului „Toamna Buzoiană”, eveniment organizat de către Primăria Municipiului, Consiliul Județean Buzău și Direcția Agricolă. Organizatorii au decis ca, anul acesta, târgul să fie organizat mai devreme.
Dacă în anii precedenți „Toamna Buzoiană” era organizată în prima jumătate a lunii octombrie, anul acesta planurile s-au schimbat. Din cauza temperaturilor ridicate, recoltele au fost timpurii. Astfel, pentru a nu rămâne fără fructe și legume, organizatorii au decis să organizeze târgul „Toamna Buzoiană” în perioada 19-23 septembrie:
Buzoienii sunt mândri, harnici și plini de viață. Din 19 septembrie, la Toamna Buzoiană ne aprovizionăm pentru iarnă cu produse din Buzău și ne veselim alături de cei mai renumiți cântăreți de muzică populară din țară. Noi chiar le-avem pe toate!”, au scris organizatorii pe pagina de Facebook.
La Buzău, după o pauză de mulţi ani, tradiţia evenimentului a reînviat în anul 2016, printr-un acord dintre Primăria Municipiului Buzău, Consiliului Judeţean şi Direcţia Agricolă Buzău.
Producătorii locali au oferit spre vânzare: fructe şi legume de sezon, preparate tradiţionale din carne şi lapte, must şi vin din podgoriile buzoiene, miere şi produse apicole, dulciuri de casă, produse meşteşugăreşti şi de artizanat.