Ținutul Buzăului a primit joi, în mod oficial, acreditarea prin care a devenit al doilea geoparc UNESCO din România. Evenimentul care a adunat în Sala Filipescu a Consiliului Județean aproape toate oficialitățile locale și județene, parlamentarii buzoieni dar și invitați importanți veniți de la București printre care s-au numărat Madlen Șerban, secretar general în cadrul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO , Janina Sitaru, secretar de stat MAE precum și Alexandru Andrășanu, profesor în cadrul Universității București, ”părintele” Geoparcului Ținutului Buzăului  a fost un bun prilej pentru a conștientiza încă o dată frumusețile unice ale Buzăului dar, în același timp, și responsabilitatea pe care o au de acum înainte cei care și-au asumat această reușită.

Experţii UNESCO au vizionat un clip de prezentare a Ţinutului Buzăului, după care un interpret din comuna Săruleşti a oferit un moment artistic impresionant. Consiliul Judeţean Buzău şi Universitatea din Bucureşti sunt instituţiile care au iniţiat şi coordonat acest proiect de dezvoltare încă din anul 2007. „Ţinutul Buzăului” are şi un logo, care va apărea pe toate materialele promoţionale.

Reprezentantul UNESCO în România spune că evenimentul de joi, de la Buzău, este unul foarte important pentru turismul românesc. Brandul „Buzău Land” va fi promovat la nivel naţional şi internaţional, la diferite târguri de turism.

Proprietarii de hoteluri şi pensiuni din zona de munte a judeţului se aşteaptă la un număr mai mare de turişti. În acelaşi timp, rerezentanţii HORECA şi-au propus să ofere servicii de cazare la standarde şi mai ridicate.

Încă din acest an, „Ţinutul Buzăului” va beneficia de un buget anual. O parte din buget va fi asigurată de Consiliul Judeţean Buzău, iar cealaltă, din fondurile Asociaţiei ”Ţinutul Buzăului”, prin donații şi sponsorizări.

Vulcanii noroioşi, domurile de sare, focurile vii, trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre şi chihlimbarul de la Colţi sunt printre cele mai renumite atracţii pitoreşti ale Ţinutului Buzăului din zona de curbură a Carpaţilor. 

,,Ținutul Buzăului” se întinde pe o suprafață de peste 1000 de kilometri pătrați și cuprinde 18 comune din zona de deal și de munte a județului Buzău, cu circa 40.000 de locuitori.

Faptul că Buzăul are un geoparc UNESCO obligă și operatorii de turism din tot județul să ridice calitatea serviciilor oferite și gradul de atractivitate al pensiunilor pe care le au în alte zone strategice ale județului, cum ar fi, de exemplu, stațiunea Sărăta Monteoru.

 

 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentPeste 5000 de buzoieni au venit la slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală
Articolul următorMacron reales președintele Franței – 58,5%, Le Pen – 41,5%/ Votul s-a încheiat