Peste 5.000 de credincioşi buzoieni au participat la slujba de Înviere de la Catedrala Arhiepiscopală. Soborul de preoţi, în frunte cu IPS Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a ţinut slujba pe treptele catedralei.

Vremea extrem de bună dar și renunțarea la restricțiil au scos credincioșii ortodocși din case. Mulțimea s-a adunat în curtea catedralei arhiepiscopale însă a ocupat și sensul giratoriu din fața lăcașului, circulația fiind restricționată în zonă. Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei ÎPS Ciprian s-a referit în discursul din acest an la provocările cu care se confruntă toată umanitatea, în urma declanșării războilui din Ucraina.

ÎPS Ciprian a numit acest război ca fiind unul fratricid, exprimându-și îngtijorarea față de acest conflict care a tulburat toată omenirea.Totodată înaltul prelat a lăudat eforturile credincioșilor români care s-au mobilizat exemplar pentru a alina suferințele refugiaților ucraineni. După discursul Pascal, procesiunea s-a mutat apoi în interiroul catedralei iar credincioşii s-au încolonat pentru a lua pască. 

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentLuni, ora 18:00 – Interviu de colecție DOREL VIȘAN, la Realitatea Plus
Articolul următor,Ținutul Buzăului” a primit oficial, după 10 ani de muncă, acreditarea ca geoparc UNESCO