Până la 120 de zile au de așteptat buzoienii care promovează proba teoretică și se înscriu pentru cea practică la obținerea permisului auto.
Buzoienii care vor să-şi ia permisul de conducere au de trecut nu două probe, sala şi traseul, ci şi un test al răbdării. Datele Ministerului de Interne arată că în județul Buzău, timpul scurs între proba scrisă şi cea practică poate ajunge sau chiar depăși 4 luni. De asemenea, viitorii șoferi se vaită că timpul este foarte lung.
Traseul este un adevărat calvar pentru cei care se visează șoferi, mai ales din cauza timpului uriaș de așteptare. În Buzău este de aproape 4 luni.
„Un elev ar putea, într-un an de zile să dea examen de minim 10 ori, legislaţia permiţându-i să dea din 15 şi 15 zile examen. În realitate, însă abia dacă apucă să dea de 2 ori. Nu este normal așa ceva”, spune Constantin Stuparu, un instructor auto din Buzău.
Potrivit Direcţiei de Permise, cauza perioadei lungi de aşteptare este lipsa de personal și în ciuda eforturilor depuse nu s-a putut rezolva problema.
Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru candidaţii care au picat traseul şi vor să se reprogrameze.
„Am dat sala în august şi am fost programat la traseu în decembrie. Nu este normal ce se întâmplă. Dacă nu reuşesc să iau traseul şi voi fi obligat să repet examenul de mai multe ori, risc să-mi expire dosarul, care e valabil un singur an. Şi ca să-mi fac un nou dosar, trebuie să plătesc şcoala din nou”, a declarat Sebastian Cosma, un tânăr care şi-a depus dosarul pentru programarea la traseu la sediul DRPCIV.