În seara zilei de 04 iunie a.c., în jurul orei 18.00, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Buzău, aflaţi în exercitarea sarcinilor de serviciu, au surprins un tânăr în timp ce sustrăgea geanta unei femei prin acte de violenţă.

Poliţiştii au intervenit şi au imobilizat agresorul, cazul fiind preluat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale pentru continuarea cercetărilor.

În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că tânărul are 18 ani şi este din Costeşti. Acesta  ar fi surprins o femeie, în vârstă de 23 de ani, din Bârlad, care se afla în proximitatea unei societăţi comerciale şi care avea asupra sa o geantă. Tânărul ar fi exercitat acte de violenţă asupra femeii, reuşind să îi smulgă poşeta cu documente personale, telefonul mobil şi suma de 400 lei.

În urma activităţilor desfăşurate, prejudiciul a fost recuperat şi restituit.

Tânărul a fost reţinut, în baza ordonanţei, pentru 24 de ore, faţă de acesta fiind continuate cercetările de poliţiştii de investigaţii criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Ulterior, magistraţii au emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Tânărul din Costești nu este la prima faptă de acest gen. În anul 2019 ar fi jefuit două persoane. Fiind minor, buzoianul a fost internat la Centrul de Detenție minori și tineri de la Tichilești. Acolo a stat până la începutul acestui an, când a fost eliberat condiționat, cu un rest de pedeapsă de executat.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentZeci de ALERTE: fructe și legume cu PESTICIDE, la vânzare în România. MII de produse din CARNE, RETRASE de la raft
Articolul următorArestat preventiv după ce a tâlhărit un buzoian