În noaptea de 04 spre 05 iunie a.c., în jurul orei 00.45, un bărbat a sesizat prin apel la 112 că ar fi fost deposedat, prin acte de violenţă, de telefonul mobil şi banii pe care îi avea asupra sa.

De îndată, la faţa locuţui a fost direcţionată o echipă de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Buzău, care a demarat cercetări pentru identificarea şi depistarea agresorului. Din investigaţii a reieşit că bănuit de comiterea faptei este chiar un cunoscut al părţii vătămate, stabilind că este vorba de un buzoian, în vârstă de 28 de ani.

În timp ce se aflau în zona centrală a municipiului, cei doi au avut o scurtă conversaţie, ulterior bănuitul adresându-i ameninţări cu acte de violenţă pentru a-l determina să îi dea bunurile pe care le are asupra sa, telefonul mobil, bani. Bănuitul a părăsit locul faptei aşa că a fost dat în consemn întregului dispozitiv de ordine şi siguranţă publică, în scurt timp fiind depistat de către un echipaj de jandarmi, în zona comiterii faptei.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului – un bărbat de 34 de ani, din municipiul Buzău.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe tânăr pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Ulterior, instanţa a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentTânăr de 18 ani arestat preventiv pentru tâlhărie
Articolul următorPolițiștii buzoieni în dialog cu tinerii Școlii Gimnaziale Cozieni