După ce în toamnă, în urma unei acțiuni a sindicaliștilor, instanța a decis suspendarea comasării unităților de învățământ numărul 6 și 16 din municipiul Buzau, acum a sosit în teritoriu și ordinul de ministru în acest sens. Cu alte cuvinte, suspendarea comasării ar trebui pusă în practică de urgență, iar elevii de la Școala 6 să fie mutați în clădirea în care au învățat până anul acesta.

De la finalul anului școlar trecut, clădirea în care a funcționat Școala 6 a rămas cu lacătul pe ușă. In prezent imobilul nu este încălzit iar sălile de clasă au nevoie de o serie de lucrări de reparații, pentru ca elevii să își poată desfășura activitatea în condiții optime.

Pe 5 martie este programat recursul înaintat de Inspectoratul școlar Buzău după decizia instanței de suspendare a comasării celor două școli. Ținând cont de toate aceste aspecte, oficialii învățământului buzoian sunt sceptici cu privire la mutarea în prezent a colectivului școlii 6.

Lucrurile ar putea fi tranșate joi când este programată o întâlnire la care vor lua parte sindicaliștii, oficialii învățământului buzoian și primarul municipiului Buzău. Se vor purta discuții cu edilul șef astfel încât să fie rezolvată urgent problema încălzirii la Școala 6, astfel încât copiii să revină cât mai repede în vechea unitate de învățământ.

Articolul precedentȘi grefierii buzoieni au intrat în grevă
Articolul următorAlertă! Adolescentă de 17 ani diagnosticată cu meningită