Social· 2 min citire

Peste 30.000 de locuri de muncă vacante la nivel național; 101 posturi disponibile în Spațiul Economic European

Locuri de muncă

Locuri de muncă

Publicat2 sept. 2026, 13:52
Sursărealitatea.net

Angajatorii din România oferă 30.033 de muncă la nivel național, iar alte 101 posturi sunt disponibile în Spațiul Economic European (SEE), prin intermediul rețelei EURES România, informează miercuri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.307); curier (1.816); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (1.450); manipulant mărfuri (1.164); muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (1.106); lucrător comercial (1.029); agent de securitate (881); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (633); dulgher (exclusiv restaurator) (493); fierar betonist (489) etc.

Din locurile de muncă vacante, 2.040 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; medic în diverse specializări; manager în diferite domenii de activitate; specialist în diverse domenii de activitate; consilier /expert/ inspector/ referent/economist în economie generală etc.), 5.318 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (agent de securitate; asistent medical generalist; casier; funcționar informații clienți; asistent personal al persoanei cu handicap grav etc), 6.647 pentru persoanele cu studii profesionale (conducător auto transport rutier; sudor; lucrător comercial; sudor; operator la mașini-unelte cu comandă numerică; lăcătuș mecanic etc.),

Restul de 16.028 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (curier; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții; manipulant mărfuri; muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor etc).

În ceea ce privește Spațiul Economic European, angajatorii oferă, prin EURES România, 101 de de muncă vacante, cele mai multe fiind în: Norvegia - 45 pentru lucrător în producție la prelucrarea somonului; Republica Cehă - 20 pentru operator/operatoare linie de producție și muncitor/muncitoare la asamblarea echipamentelor mecanice; Olanda - 16 pentru mecanic de camioane și inspector veterinar; Germania - 10 pentru lucrător ajutor în podgorie; Malta - 5 pentru tehnician arheolog, arheolog, specialist procese operaționale (piața din România); analist chimie control calitate; Slovenia - 4 pentru mecanic lift; Spania - un loc de muncă pentru manager mentenanță.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News

Mai multe știri din Social