Politica· 1 min citire

Mircea Abrudean, despre întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: „Am aflat din presă”

Mircea Abrudean

Mircea Abrudean

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 8 sept. 2026, 15:58

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, spune că a aflat din presă despre întâlnirea dintre Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, desfășurată în biroul său.

Mircea Abrudean a explicat că Ilie Bolojan avea permisiunea de a folosi biroul său atunci când se afla la Parlament și avea întâlniri. Președintele Senatului susține însă că nu știa că premierul urma să se întâlnească acolo cu Simina Tănăsescu.

„Am aflat din presă, da, cum ați aflat și dumneavoastră”, a declarat Abrudean.

Senatul verifică întâlnirea

Întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR a durat aproximativ 30-35 de minute. Subiectul a generat controverse, iar Senatul a decis să verifice circumstanțele în care a avut loc discuția.

Comisia de constituționalitate a analizat inclusiv imaginile care surprind sosirea și plecarea celor doi oficiali din cabinetul președintelui Senatului.

Noi audieri

Mircea Abrudean și Simina Tănăsescu au fost invitați să ofere explicații în cadrul anchetei parlamentare. Ilie Bolojan a fost, de asemenea, convocat, însă nu a participat la audierea programată.

Abrudean consideră că este nevoie de reguli mai clare pentru astfel de întâlniri, astfel încât să fie evitate suspiciunile privind relația dintre instituțiile statului.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News

Mai multe știri din Politica