Ucigașul de pe bulevard, la primul termen de judecată

parchet
La șase luni de la uciderea Valentinei Nica, instanța de judecată a fixat primul termen în procesul lui Cosmin Dan, tânărul care și-a ucis și incendiat fosta iubită
Procurorii cer pedeapsa maximă, în timp ce avocații băiatului speră la o pedeapsă mai blândă.Pe 12 septembrie, Cosmin Dan (21 de ani) va compărea în fața instanței de la Tribunalul Buzău, în cadrul primului termen al procesului în care este judecată pentru omor calificat, cu premeditare.Pe 23 februarie 2019, Cosmin Dan a ucis-o cu bestialitate pe Valentina Nica, fosta sa iubită. Băiatul se temea că Valentina îi periclita relația cu actuala iubită, prezentă și ea în locuință în momentul crimei.Potrivit procurorilor, Cosmin Dan și-ar fi premeditat crima. În noaptea de 23 februarie, tânărul se afla într-un club din București, la o petrecere scăldată în alcool și droguri. La un moment dat, el a primit o fotografie pe telefonul mobil, în care apăreau Valentina și A. – actuala iubită. Cele două tinere ar fi înțeles că băiatul se întâlnea cu amândouă și ar fi căzut de acord să rupă relația: „Știm tot!” ar fi fost mesajul care însoțea fotografia realizată în apartamentul Valentinei, în noaptea omorului.Cosmin a venit de la București cu gândul că trebuie să scape de una dintre fete, iar aceea era fosta iubită, Valentina. Și-a rugat doi prieteni să îi aducă o sticlă de benzină, a stropit-o pe fată și i-a dat foc. Tânăra a murit în chinuri groaznice.Polițiștii l-au ridicat pe criminal de la domiciliul iubitei sale și l-au dus în arest, unde se află din data de 24 februarie. Pentru fapta sa, băiatul riscă acum închisoarea pe viață
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

