Două tinere din Vadu Pașii, ambele gravide, în spital după accidentul de aseară. O altă victimă este în stare critică
O clipă de neatenție a băgat cinci persoane în spital. Două dintre victime sunt femei gravide
Un accident rutier grav a oprit circulația, astă-seară, pe DN2 E85, aproape de Hanul lui Țintă. O șoferiță neatentă a pătruns pe contrasens şi s-a izbit violent de un Audi care circula regulamentar. Cinci oameni au ajuns la spital.În timp ce conducea un autoturism Opel Corsa din direcția Buzau către Merei, o bucureșteancă în vârstă de 49 de ani a pătruns pe contrasens, împrejurare in care a intrat in coliziune cu un Audi condus de un bărbat de 30 de ani din Vadu-Pașii.În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a trei femei, toate din autoturismul ce circula dinspre București.Două pasagere sunt din Vadu-Pașii și au 32, respectiv 24 de ani. Ambele tinere sunt însărcinate. Cea de-a treia pasageră este din Podgoria și are 31 de ani. Unul dintre pacienți este în stare critică.Victimele au fost transportate la spital in vederea acordării de îngrijiri medicale.
In cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.