Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria

Jd Vance
Guvernul german a reacționat dur la afirmațiile vicepreședintelui SUA, JD Vance, acuzându-l de ipocrizie după ce acesta a susținut că Uniunea Europeană s-ar fi implicat în alegerile din Ungaria.
Potrivit relatărilor POLITICO, oficialii de la Berlin au respins ferm acuzațiile și au întors criticile către liderul american, sugerând că vizita sa recentă la Budapesta ridică semne de întrebare.
Purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului german, Sebastian Hille, a declarat că afirmațiile lui JD Vance sunt nefondate.
„Respingem acuzaţia adusă de vicepreşedintele SUA, JD Vance, la un eveniment din Ungaria” cu privire la amestecul UE, a spus acesta în cadrul unei conferințe de presă.
Oficialul german a subliniat că prezența lui JD Vance la Budapesta cu doar câteva zile înainte de scrutin ar putea fi interpretată chiar ca o formă de implicare.
„Aş dori să subliniez – întrucât Vance se plânge de presupusa amestecare a UE în alegeri – că vicepreşedintele SUA s-a aflat în Ungaria cu doar câteva zile înainte de alegeri. Acest fapt vorbeşte de la sine cu privire la cine se amestecă”, a adăugat Sebastian Hille.
Schimbul de replici evidențiază tensiunile tot mai vizibile dintre Statele Unite și unele state europene pe tema influenței politice în regiune.
Citește și:
- 19:58 - Donald Trump ridică tonul după eșecul negocierilor: „Aș putea distruge Iranul într-o singură zi”
- 19:08 - Vladimir Putin intră în joc: vrea să medieze pacea SUA–Iran după eșecul negocierilor istorice
- 17:29 - Donald Trump anunță blocada Strâmtorii Ormuz: „Începând de acum!”
- 16:12 - Viteză de Paște cu final amar: Gigi Becali, prins cu peste 100 km/h și lăsat fără permis
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News










