Procesiune de Bobotează la râul Buzău

646x404-4
Și în acest an, buzoienii sunt așteptați să participe la procesiunea de Bobotrază ce va avea loc la râul Buzău.
În fiecare an, pe 6 ianuarie, se serbează botezul Mântuitorului în apa Iordanului. La Buzău, credincioşii ortodocşi vor merge duminică la apa Buzăului unde, unii dintre ei se vor arunca în apele reci pentru a scoate crucea de lemn aruncată de preoţi. Tot de Bobotează, se va sfinţi şi Agheasma Mare, cu care se stropesc casele şi animalele pentru a fi ocrotite tot anul.De peste 20 de ani, conduşi de preoţi, buzoienii merg să sărbătorească Botezul Domnului, să asiste la scoaterea Sfintei Cruci din apele reci şi să primească Agheasma Mare. Şi în acest an, la Catedrala Municipală „Sfântul Sava” se vor aduna sute de credincioşi care, după săvârşirea slujbei, vor porni în procesiune către râul Buzău. Râul Buzău este singura apă din ţară în care a fost martirizat un sfânt.Duminică, 6 ianuarie, după Sfânta Liturghie, la ora 11 şi un sfert, procesiunea va porni către podul de la Mărăcineni. Pe malul drept al râului Buzău, apele vor fi sfinţite şi, prin harul sfânt al slujitorilor Domnului, vor fi prefăcute în Agheasma Mare. Toţi credincioşii vor putea lua cu ei apa sfinţită pentru a fi ocrotiţi tot anul, ei şi familiile lor.Tot aici, va avea loc loc şi tradiţionala aruncare a crucii de lemn în apele reci ale râului Buzău, pe care cei mai curajoşi înotători vor încerca să o recupereze.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

