La un an după ce a fost mutat în sediul de pe strada Jandarmeriei, fostul liceu nr 5 a fost înglobat în școala gazdă, Liceul de Meserii și Servicii
Autorităţile din educaţie şi din Palatul Comunal au decis comasarea Liceului Tehnologic Costin Neniţescu Buzau cu Liceul Tehnologic Meserii si Servicii Buzau din 01.09.2019”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a fostului liceu de chimie.Reprezentanții Inspectoratului Școlar spun că numărul insuficient de elevi înscriși an de an la clasele de profil ale Liceului „Nenițescu” i-a convins să propună comasarea celor două instituții pentru a reduce cheltuielile.„Elevilor le-au fost păstrate profilurile și o parte din cadrele didactice. Vorbim doar de o absorbție a liceului Nenițescu care nu-i afectează pe elevi în niciun fel. Câțiva dintre părinți au cerut transferul copiilor, îndemnați de fosta directoare, însă le-au fost respinse cererile pentru că au venit târziu”, a declarat Florina Stoian, șefa IȘJ Buzău.Unitatea are acum peste 800 de elevi. Prin comasare, mai multe cadre didactice au fost nevoite să își găsească ore la alte licee. Printre dascălii care au refuzat să rămână după absorbția liceului de chimie de către ”Meserii și Servicii” se numără și Narcisa Dașu, fosta directoare.Decizia comasării a venit din partea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) după ce Colegiul Național „M. Eminescu” a fost nevoit să se mute în clădirea Liceului „Nenițescu” pe perioada reabilitării clădirii de pe strada Independenței.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:16 - Zelenski, mesaj dur pentru Putin după atacurile devastatoare din adâncul Rusiei: „A sosit timpul să punem capăt acestui război” – VIDEO
- 12:11 - Nicolae Voiculeț, apel sfâșietor după explozia din Portul Constanța: „Mi-am strâns copilul în brațe și m-am rugat lui Dumnezeu. Vrem adevăr! Vrem CSAT acum!”
- 11:04 - Captură impresionantă a Poliției Române. 4 kg de cocaină și 26 de kg de canabis, descoperite la un ucrainean
Urmărește știrile Realitatea de Buzau și pe Google News















